Toate poveștile mărețe care rămân cu noi vizează un om mare, un erou tipic, dar cel mai adesea atipic, cu care ne identificăm până când el decolează spre idealul oricărui visător, iar noi îl însoțim cu imaginația. Urmând tiparul pe care istoria ni l-a dăruit, și povestea noastră începe cu o personalitate, însă are trei eroi.
Conceptul de separare și numerotare a secțiunilor dintr-o pictură este meritul celor doi rivali fantastici pe care ni i-a dat Renașterea, Da Vinci și Michelangelo. Ei se foloseau de această unealtă pentru a coordona munca fiecărui artist din echipa cu care lucra pentru realizarea picturilor comandate de liderii catolici. În felul acesta, ariile pictate individual mențineau continuitatea de ansamblu. Cam cum se poate face astăzi o perspectivă panoramică cu telefonul.
Mai aproape de prezent, în 1950, americanul Dan Robbins îi prezintă șefului său, Max Klein, conceptul unui produs nou, inspirat de tehnica renascentistă. După tipicele eschive capitaliste ale unui patron în căutare de senzațional, dar nesigur cum arată, prima comandă este făcută și astfel pornește un mare fenoment artistic-consumerist al anilor 50’. Pictura pe numere a ajuns să fie tratată ca artă reală, în ciuda criticilor care i-au refuzat recunoașterea. Unele picturi au ajuns să fie cumpărate de colecționari, altele faimoase pentru unicitatea modelului. În 1956, Casa Albă a organizat o expoziție doar cu picturi pe numere, iar șeful FBI de atunci a păstrat una pe peretele din biroul său.
Astăzi, pictura pe numere a luat locul istoric al numerotării de care se foloseau Da Vinci și Michelangelo. Îngropată într-un trecut glorios dar difuz, oamenii redescoperă invenția lui Dan Robbins ca pentru prima oară.
O mână de astfel de oameni și-au găsit furnizorul într-un chioșc din aeroport. O doamnă mai în vârstă, dar energică, câțiva tineri în cămași strâmte, o doamnă roșcată pe care ridurile încă nu o prinseseră. Iată că în acest colț de necunoscut, cel de-al treilea erou al nostru se aproprie de taraba care conținea frânturi din gloria americană a aniilor 50’. Omul află de la vânzător în câteva minute tot ce trebuie să știe despre ce se află în kit-urile pe care indivizi atât de diferiți vin să le cumpere de la el. Vânzătorul îl mai avertizează și că vânzarea nu este deloc bună, și că acei câțiva rătăciți sunt singurii care mai justifică stocul de picturi pe numere. Era prea târziu pentru astfel de avertismente, scânteia aprinsese un foc inocent și plin de imaginație care nu mai putea fi înnăbușit.
Fondatorul Daretopaint nu are visul capitalist al lui Max Klein și nici nu este autorul vreunei Capele Sixtine. Vine însă în continuarea lui Dan Robbins, cu o susținere entuziastă a celor care mai caută în ei ființa creativă. Rezonând cu un frumos simplu, dar foarte util, Daretopaint trage dintr-un trecut occidental până în România, o metodă prin care să poți exersa la orice vârstă nu doar pictura ci și meditația. Pentru că, așa cum celebrul Bob Ross ne-a dovedit, ce pictăm este mult mai mult despre noi decât despre imaginea de pe pânză.
Te invităm să ne spui și tu povestea ta cu dimensiunea creativă, pentru că, mai mult decât un business, ne dorim să creem o comunitate a artiștilor neprofesioniști unde să te simți confortabil. Iar pentru orice zi în care te hotărăști că este timpul să te regăsești, îți oferim și un model numerotat care să te acompanieze, ca o țigară pentru nefumători!
Și pentru cine nu îl știe încă pe Bob Ross:
https://www.youtube.com/watch?v=lLWEXRAnQd0