Beneficiile hobby-urilor creative

Avem tendința să îndepărtăm nevoia unui hobby creativ și, în general, a hobby-urilor, văzându-le ca pe activități pe care nu are rost să le facem dacă nu suntem „născuți pentru asta” sau nu avem timp să dezvoltăm abilități ridicate într-o perioadă scurtă. Și, uite așa, uităm că un hobby, mai ales unul creativ, ne aduce foarte multe beneficii. Iată câteva dintre ele:

1. Hobby-urile creative te ajută să scapi de stres și anxietate
Dedicându-ți timpul liber unei activități care-ți aduce plăcere, îți acorzi timp pentru tine și te deconectezi de la orice altceva care-ți provoacă stres sau anxietate. Foarte multe persoane se regăsesc în diverse hobby-uri creative pentru a face față anxietății și depresiei, pentru a se relaxa. Ele dezvoltă, pe lângă abilități precum creativitate și imaginație, încredere în sine și în ideile proprii, libertate de a se exprima și întelegere a propriilor gânduri. 

Organizația BioMed Central a realizat un studiu, în Australia de Vest, la care au participat, telefonic, 702 persoane, răspunzând la întrebări legate de conexiunea pe care o au cu arta și hobby-uri, câte ore le dedică și, de asemenea, cu privire la starea bunăstării lor mentale.

Se pare că cei care dedică mai mult de 100 de ore pe an (adică un total de 4 zile) activităților artistice au o  bunăstare mentală mai ridicată decât cei ce se implică mai puțin în astfel de activități.

2. Hobby-urile aduc amuzament și satisfacție

Un hobby creativ implică foarte puțină analiză asupra deciziilor și, deci, mai puțină judecată, mai multă acceptare a greșelilor (sau a accidentelor fericite). Nu trebuie să fii creativ ca să ai un hobby creativ. Toată lumea începe de undeva și cel mai important este să îți găsești o activitate recreativă care să-ți placă și să îți ofere acea libertate mentală. Pentru asta, multe dintre hobby-uri vor pleca la fel de repede cum au venit, ceea ce este perfect normal. Experimentezi. Iar atunci când găsești hobby-ul care îți place cel mai mult, simți și impactul pozitiv asupra minții și bunăstării tale, ești mai fericit, satisfăcut și înveți lucruri practice pe care le poți aplica, mai apoi, în viața de familie sau la muncă.

3. Hobby-urile creative te ajută în carieră

Michele și Robert Root-Bernstein sunt doi oameni cu mai multe profesii: ea este istoric, poet și realizează, împreună cu el, diverse studii de psihologie la facultatea unde e Robert profesor, University of Michigan. Ei au studiat viața oamenilor care au cunoștințe și interese în domenii variate și a câștigătorilor de premii Nobel. Ce au descoperit ei în comun, este că oamenii de succes au hobby-uri creative. „Când te uiți la grupuri de oameni de știință, ingineri sau artiști de elită, sunt persoane care au foarte multe interese, nu toate la fel de serioase sau dezvoltate”, explică Michele. Spre exemplu, Albert Einstein cânta la pian. „Când nu-și putea pune ordine în idei, se așeza la pian și cânta într-un mod haotic, imaginându-și problema rezolvându-se singură”, adaugă Robert.

Așadar, data viitoare când începem o activitate creativă, este important să ne aducem aminte că, spre deosebire de multe alte aspecte ale vieții, întotdeauna putem schimba o greșeală, un hobby putând deveni refugiul nostru împotriva stresului cotidian.


Spune-ti opinia

Nota: Codul HTML este citit ca si text!