Când tiranul Nero, aflându-se pe moarte, a proclamat ”Oh, ce artist piere în mine!”, a arătat mai mult decât aroganța uneia dintre cele mai temute figuri din istorie. Mesajul lui transmite, de asemenea, o conexiune culturală între artă și suferință — între artist și omul în suferință.
Aici sunt patru pictori care au reușit să se împrietenească cu tragedia și să creeze din ea unele dintre cele mai mari opere de artă pe care omenirea le-a cunoscut.
1. Edvard Munch
Pictorul faimosului tablou încărcat emoțional, „The Scream”, ar fi suferit de depresie, agoraphobia, o cădere nervoasă și ar fi avut halucinații, ceea ce ar fi inspirat faimoasa pictură. Artistul norvegian spunea despre legătura dintre afecțiunile mentale și munca sa că „frica mea de viață îmi este necesară, așa cum este și boala mea. Fără boala sau anxietate, sunt un vas fără căpitan… suferința mea este o parte din mine și din arta mea.”
2. Michelangelo
Creatorul uneia dintre cele mai prețuite opere de artă, pictată pe tavanul Capelei Sixtine, este o figură distinctivă în istoria artei. Totuși, mai mulți critici au descoperit semne ale unei boli mentale serioase. Unul dintre acești experți, Dr. Paul Wolf de la Universitatea din California, susține că melancolia subliniată în multe dintre picturile lui Michelangelo reflectă o tendință depresivă, simptomatică, a unei tulburări bipolare.
3. Paul Gauguin
Un bun prieten al lui Vincent Van Gogh, Paul Gauguin a fost, de asemenea, un mare artist, exprimându-se prin sculptură, ceramică, printuri și multe altele. A fost implicat în dezvoltarea mișcării Post-Impresionismul franțuzesc, precum și în a Simbolismului. Și, totuși, artistul francez a încercat să se sinucidă la un moment dat și a suferit crize severe de depresie debilitantă, o tulburare de care mulți artiști suferă pentru a își cunoaște spiritul creativ.
4. Francisco Goya
Francisco José de Goya y Lucientes, ca să îi dăm întregul său nume, a fost unul dintre cei mai mari pictori spanioli. El a trasat granița dintre Marii Pictori și Era Modernă a picturii spaniole, iar tablourile sale romantice i-a inspirat pe pictori precum Bacon, Picasso și Manet. Cu toate acestea, găsim o pasiune instabilă în reprezentări ale singurătății, fricii și înstrăinării, dându-ne posibilitatea să îi înțelegem mai bine dezechilibrul mental. Suferind de căderi fizice și psihice, Goya se pare că auzea voci, își pierdea echilibrul, auzul și chiar suferea de tinitus (senzație auditivă patologică, prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un stimul extern), toate în același timp.
Legătura dintre dereglările mentale și artă a fost dezbătută în repetate rânduri și este de necontrazis că, totuși, există o relație între cele două, mai ales dacă luăm în considerare că arta este o formă elementară de comunicare. Iar dacă o privim așa, atunci putem să înțelegem și că produsul artistic nu este doar un răspuns la boală, ci și o formă de eliberare de ea.